La o cafeluta
L-am prins pe tata intr-un cimp meditative extraordinar. Imi povestea cum ii facea curte mamei, venea pe jos din satul vecin, circa 8 km iar la Falesti mergeau impreuna la restaurantul Moldova pentru a se odihni in compania unei cafelute.
Era in parcul de distractii in partea de vest a orasului si le placea sa priveasca apusul de soare.
,,Ma porneam din sat de pe la 6 seara ca pe la 8 sa fiu la mama-ta. Ne plimbam impreuna seri intregi iar ei ii placea foarte mult cind o duceam la restaurantul Moldova. Era anul 1985 si la intrarea in restaurant era un domn la usa cu o fata mereu sumbra si cum eram tinar si fricos ma staruiam san u dau ochii cu el, ca mi se intretaia suflarea.
Aveam noi o masuta in colt linga fereastra unde ne petreceam serile in doi, dar pentru noi asta era centrul pamintului. Interierul nu avea un aspect foarte vesel, predominau culorile inchise iar mobilierul din lemn si linistea iti oferea spatial ideal pentru ati aduna gindurile. Lucratorii restaurantului erau foarte amabili si prietenosi, ne primeau cu bratele deschise iar mai apoi m-am incadrat usor in colectiv, am muncit circa 6 ani aici, caci din armata eram un bucatar bunisor.”
Vine prioada sesiunii de iarna si merg la Falesti pentru ultima data pina la sarbatorile de iarna. Dupa spusele lu tata simbata seara am mers cu prietena pina in parcul cu pricina, si chiar am vrut sa servesc o cafea la restaurantul Moldova. Cind am ajuns acolo m-am disperat restaurantul s-a transformat intr-un club de noapte, a fost luat in arenda de catre un Italian, acum e galagie si haos. Nu mai era locul despre care imi povestea tata, chiar un paradox as spune…
Italia— ce tara frumoasa!!!!!!!!!
